|
|
|
|
PROFESSIONAL DEVELOPMENT IN
PUBLIC RELATIONS
- program de specializare în relaţii publice -
Introducere
Programul se referă la activitatea concretă a
responsabilului de relaţii publice dintr-o instituţie,
companie sau organizaţie non-profit şi la modul în care îşi
poate dezvolta competenţa, abordându-şi rolul atât în
context organizaţional cât şi în contextul relaţiei acesteia
cu exteriorul, oferind o varietate largă de idei şi tehnici
la locul de muncă.
Scopuri şi obiective
Scopul acestui program este să pună la dispoziţia
participantului anumite metode şi tehnici aplicabile la
locul de muncă în activitatea zilnică. Cursul urmăreşte să
dezvolte experienţa lucrului cu instrumentele însuşite,
inclusiv instrumente moderne de comunicare, prin alternarea
metodelor de predare interactivă cu aplicarea practică în
cadrul workshop-urilor. Nu în ultimul rând, o latură
importantă a programului este facilitarea schimbului de
experienţă cu alţi responsabili în comunicare şi relaţii
publice din diferite domenii de activitate.
Cui se adresează?
Programul “Professional Development in Public Relations”
este conceput pentru responsabilii în relaţii publice care
vor să-şi îmbunătăţească abilităţile practice în domeniu,
mai ales în ceea ce priveşte folosirea corectă a
instrumentelor de comunicare şi relaţii publice în cadrul
organizaţiei.
Durata programului
Programul se desfăşoară pe parcursul a 5 zile totalizând 40
de ore de curs.
|